Duzină de cuvinte în contur incert

Un viraj incert pe o torsadă de gând nu-ncape într-un singur cuvânt, căci declanşează o dezlipire de dor mărginaş din nemărginire, alunecare de năzuinţe-n cascade, peste-amintiri vii sau fade, scânteie ce-nvaţă coloratura luminii, pocal în care se macerează spinii, plisc care foarfecă sarcastic vecinii şi…

Şi am uitat, despre ce vorbeam? Pe ce torsadă mă răsuceam?

Coloratura gândirii s-a revărsat din pocal, cascade cu creste de val, alunecare către-un contur incert… Sunt de acord sau mă cert? E dezlipire, e alipire? Foarfecă, sau scânteie sudând o unire?

„Dacă nu ştii nimic, atunci… pliscul mic!” ordonă un gând mărginaş. „Fă un viraj meseriaş – cât mai poţi să decizi! – către-un tabel cu gânduri mai limpezi.”

Anunțuri

8 gânduri despre „Duzină de cuvinte în contur incert

    • Mulţumesc mult, Cita 🙂 Mă bucur sincer fiindcă-ţi plac textele mele 🙂

      Treaba nu reuşesc s-o termin (dar e bine că am de lucru, nu?), însă reuşesc să fiu într-o întârziere perpetuă. Probabil fiindcă nu sunt în stare să-mi organizez timpul aşa cum ar trebui.

      Cât despre durerile familiei (cele fizice, în rest e OK), mă tem că nu se vor da duse decât cu bisturiul 😦 Săptămâna viitoare vom avea răspunsul.

      Apreciază

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s