Despre scris – în viziunea mea

de

După părerea mea, toată lumea ar trebui să-şi dea silinţa să scrie corect – în ceea ce priveşte gramatica şi ortografia. E o chestie care se poate învăţa – şi e uşor de învăţat. Şi e o dovadă de respect la adresa limbii noastre materne, ba chiar şi o dovadă de patriotism. Degeaba umpli feisbuku’ de urări de 1 Decembrie, dacă nu eşti în stare să scrii corect în limba ţării tale! 😛

În rest, scrisul e o artă şi scriitorul e un artist. Prin urmare, a scrie bine, frumos sau cum vrem să-i spunem înseamnă a scrie cu talent. Cu un talent pe care îl ai sau nu. Dacă îl ai, îl poţi cizela. Dacă nu-l ai, te poţi strădui să fii un… zugrav bun, chiar foarte bun – şi poţi reuşi. Dar n-o să fii niciodată pictor, oricât te-ai strădui şi oricâte lecţii ai lua, de la profesori oricât de pricepuţi. Însă un zugrav foarte bun se poate bucura de un succes vremelnic – dacă e în stare să-şi dea seama ce vor contemporanii lui să pună pe pereţi. Şi zugravul ăsta e cel care are nevoie să-şi definească treptele, etapele (pomenite în discuţia de pe facebook de la care am pornit). Pictorul le simte, le are în sânge.

Deh, nu le poţi avea pe toate, 1+1 GRATIS, respectiv Chemare + Talent… 😦

În privinţa drumului prin blogosferă, al meu se vrea exact ca al Vienelei: “haotic, fără să respect reguli, fără program, fără planuri, fără să îmi pese cum trăiesc alţi bloggeri”. (Cum trăiesc nu-mi pasă, dar uneori nu mi-a plăcut ce şi cum au scris unii, şi am spus-o. Însă promit să nu mai fac ! 😛  )
Blogăritul e distracţie, destindere – dar nu-i cu supărare dacă-mi poate aduce din când în când câte un câştig material, fără să mă strofoc prea tare pentru asta 🙂 . De exemplu, tocmai mi-a căzut fisa că îmi pot oferi o şansă chiar şi aici, invitându-vă să nu pierdeţi din vedere Campania Summer Black Week şi sfătuindu-vă să vă înscrieţi, ca mine, la un concurs care vă premiază, pentru acest simplu fapt, cu un voucher de 50 de lei 🙂

17 gânduri despre „Despre scris – în viziunea mea”

  1. oricât talent ai avea, vero, chiar și el trebuie muncit. scânteile doar nasc focul…
    cât despre blogging, ca muncă sau pasiune, sursă de venit sau de distracție, eu sunt adepta liberului arbitru.
    iar scrierea… ei, la scriere eu aș inventa ceva, un plugin, o șmecherie care să-i ia de urechi pe toți cei care foarfecă limba română sau măcar să le tragă una după ceafă. a scrie corect este o oblgiaţie, măi!!!!
    şi încă: vorbeam deunzi de pildă de un verb „a realiza” care mie mi s-a părut ca nuca în perete într-o poezie şi am şi spus acest lucru, dar mă tem că am fost înţeleasă greşit. şi cred că de câte ori am tras de mânecă pe cineva- din dorinţa de a-l ajuta- mi-am încasat capace. aşa că las zugravii cu trafaletele lor şi îmi văd de pervazul meu.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

    • Îl ştiu pe „a realiza” ăla, pusesem şi eu acolo un comentariu în care ziceam că eu una l-aş fi înlocuit neapărat; dar mi-am şters comentariul cu pricina peste câteva minute, fiindcă mi-am adus aminte că tocmai promisesem că nu mă mai bag la critici. Însă presupun că părerea mea le-a apărut totuşi pe mail celor care urmăreau respectiva postare de pe FB.

      Apreciază

      Răspunde

  2. Păi… Cu „trasul de mânecă”, treaba stă cam aşa: „las zugravii”?!
    Din experienţa proprie în faţa tastaturii, pot spune că tastele au un talent grozav de a nu fi niciodată la locul lor, că există o multitudine de greşeli absolut explicabile (ca cea de aici: „oblgiaţie”) – mai ales când litera se încăpăţânează să nu apară – şi că e mult mai simplu să vezi greşelile altora decât pe ale tale. E chiar o regulă că cel care scrie nu îşi poate vedea propriile greşeli… Textul trebuie recitit NEAPĂRAT.Cred că, dacă Murphy ar fi trăit astăzi, ar fi scris o lege: „Greşelile devin vizibile numai după 30 de secunde de la publicarea/imprimara textului.” Iar în asemenea cazuri cred că nimeni nu ar trebui să se supere când i se atrage atenţia.
    Cât despre masacrarea limbii române… Nu ştiu dacă acele cazuri mai au vreo şansă. Mi se întâmplă des să îmi placă un text, dar să nu pot da „like” sau „share” din cauza unor greşeli evidente…

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

    • Nu mă refer la greşelile de typo, gen „oblgiaţie”. Astea ne mai scapă tuturor. Dar o postare de blog poate fi corectată oricând cu uşurinţă.
      Mai nasol e, de exemplu, cu traducerile mele, unde mi se întâmplă să greşesc câte ceva în stilul ăsta şi să nu observ când recitesc; şi s-a întâmplat să nu observe nici redactorul cărţii, nici corectorul, şi să apară minunea în cartea tipărită. (De pildă, am scris undeva „blog” în loc de „glob”, şi aşa a rămas 😀 )

      Apreciază

      Răspunde

  3. goutede reve ai dreptate… multe din greşelile personale devin automatisme, cuvinte folosite anapoda, la început în joacă şi apoi devenite un obicei de care e greu să te dezbari- eu am tras multă vreme cu „a plăcea” folosit cândva în glumă şi apoi multă vreme greşit, dar o prietenă m-a tras de mânecă suficient cât să îmi revin.
    totuşi greşelile de typo- la care sunt specialistă- sunt altceva, iar eu obişnuiesc să le corectez comentatorilor mei pentru că sunt sigură că cunosc forma corectă a cuvântului.
    revenind la recitirea textului, ohoo, de câte ori îmi citesc câte o postare, reaşez, refrazez, dar pur şi simplu ignor ditamai prostia care ar fi trebuit să îmi sară în ochi.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

    • Păi „a plăcea” e chiar forma corectă, nu? Sau n-am înţeles eu ce-ai vrut să spui 🙂
      Şi mie mi s-a atras atenţia că spuneam/scriam greşit „mi-ar place” în loc de „mi-ar plăcea” – pe vremea când stăteam mai tot timpul de „Atelier Kult”, un soi de cenaclu SF online (mai sunt membră şi acum, dar n-am mai dat pe-acolo de nu mai ştiu când), unde mai toată lumea practica cu zel critica la sânge şi se iscau uneori şi nişte certuri de mai mare dragul (dacă le citeai de pe margine, fără să te amesteci). Poate că de acolo am rămas cu obiceiul de a vedea paiul din ochiul altora 😆

      Apreciază

      Răspunde

  5. Eu zic ca si stilul este o obligatie. Macar una de bun simt si doveditoare de mila pentru bietu’ cetitor 😀 Asa cum, pe vremuri, afonii aveau bunul simt sa nu cante pe scena, tot asa m-as astepta ca violatorii de stil sa lase scrisul in grija altora mai inzestrati. Desi, accept smerit, vremurile s-au schimbat si amatorismul e vazut ca ceva pozitiv (eu zic ca e boala luata de la americani), un fel de tiitor de drapel in lupta impotriva „mafiilor” profesioniste si educate (care netrebnici, desigur, sunt niste ticalosi care nu vad geniul artistic al „amatorului”). Eu-s de parere ca orice „mestesug” cere instructie, invatare formala, investitie de timp si rabdare. Doar entuziasmul nu-i suficient si nici macar de apreciat. Cat despre redactorii romani de la edituri, eu am zis mereu ca majoritatea sunt fie extenuati, fie morti, fie de-a dreptul mumificati. Adica lipsesc cu desavarsire :D.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

    • Ai mare dreptate 🙂

      Dar beleaua e că mai toţi deţinătorii de bloguri se cred mai înzestraţi decât alţii 🙂 Şi să te ferească Dumnezeu dacă-ndrăzneşti fie şi numai să-i sugerezi unuia, pe departe, că greşeşte cu ceva! 😀

      Apreciază

      Răspunde

  6. Pingback: Jurnalul motanului Pandalie – 8 (pt. duzina de cuvinte) – Punct de plecare… | FLOAREA DE LOLDILAL

  7. Pingback: Articole inscrise in concursul Summer Black WeekConcurs Blogging | Concurs Blogging

Ce părere ai?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.