Mi-am publicat pe blog articolul (o poezie) pentru proba 22 a concursului SuperBlog pe 15 noiembrie, pe la 4 dimineaţa. Iar azi am citit un articol în proză, care participă la aceeaşi probă, publicat pe 17 noiembrie – un articol care m-a frapat, în sensul că mi-am descoperit ideile versificate (aproape pe toate) dezvoltate în proză.
Să fie o simplă coincidenţă?
Poate că da, poate că nu…
Vă las să apreciaţi singuri. Şi nu vă spun al cui e articolul în proză, pentru că nu vreau să risc să dau degeaba cu pietre. Vreau doar să aflu şi alte păreri, să aflu dacă sunt paranoică, dacă mi s-a năzărit pur şi simplu, dacă mi-am stricat ziua degeaba, de nebună ce sunt…
poezia mea | articolul în proză | |
Puritate e… văzduhul azuriu, fără de nori, | Stau in parc, alaturi de copil, intinsa in topogan si privesc cerul. E pur, e fara pata, e neintinat. | |
Roua, licărire udă pe petalele de flori, | In zori de zi privesc o floare pe ale carei petale se odihnesc doi stropi mici de roua. Curata puritate matinala. | |
Alb, omătul ce se-ntinde pe câmpii, neîntinat De vreo urmă de făptură şi de vânt nespulberat, |
E albul pur sau ni se pare? E albul nentinat si nepatat simbol de ce e mai curat in lume? Raspunsu-l da prima zapada ce se-asterne-n zi de iarna. Nu te induri s-o calci, s-o murdaresti. Ai vrea sa zbori, s-o lasi asa cum e. In puritatea fulgilor de nea ai vrea o clipa sa te pierzi, sa uiti de tine, de material si de carnal. | |
O iubire de fecioară care vrea fără să ştie Ce anume jinduieşte, de ce-i e lumea pustie, Un sărut stângaci pe buze, zăvorât în amintire, |
Doi tineri sarutandu-se pe-o banca, senini si far-a sti ce e pacatul, pierduti in propria iubire si-adorare … e puritate oare-n gestul lor? Ea este-acolo, negresit. Doar mintea altora din jur pateaz-acel ritual firesc. Si-ncearca sa-ntineze ce-ar trebui sa fie pur. | |
Trilul ’nalt de ciocârlie, | In zbor o pasare isi face rondul, incet, fara de graba. In cerc perfect, inalt si lin, isi vede de rostul pentru care-a fost menita. Nu stie pizma, nici lacomia si nici vrajba. Asculta doar de-a timpului porunca. | |
susurul lin de izvor, | Repedea apa de izvor, cristalinul si limpezimea ei sunt tot atatea simboluri ale puritatii spre care ne indreptam pasii plini de speranta. Speranta in curatare si purificare. Pentru ca apa, prin structura si energia ei are aceasta menire si acest atribut: sa curete, sa purifice, sa vindece. | |
AQUA Carpatica, în pahar zvelt, cu picior. | Sunt tot atatea intrebari la care, cautand raspuns, aflam intr-un cuvant: AQUA Carpatica. |
Înclin să cred că este doar o coincidență. Dar asta rămâne la latitudinea juriului, nu?
ApreciazăApreciază
Vreau să cred că ai dreptate 🙂
Cât despre juriu, ştiu un caz în care un juriu din concursul ăsta n-a remarcat o coincidenţă care nu era coincidenţă (dar e vorba de un caz în care n-am fost eu implicată şi, iarăşi, n-are sens să dau nume).
ApreciazăApreciază
Am patit acelasi lucru si furia m-a orbit pentru vreo doua zile, facandu-ma sa nu mai fiu buna de nimic. Patru articole la rand, ale unei fete pe care abia o descoperisem, aveau ideile mele sau chiar anumite sintagme. Am sesizat printr-un mail organizatorilor, apoi am evitat sa mai public pana cand nu publica fata respectiva. Surpriza de proportii: desi a publicat inaintea mea, iar articolul meu era de mult scris, am remarcat aceleasi coincidente. De aceasta data, as fi putut fi eu acuzata… Mi-am retras cererea de evaluare, pentru ca am iteles ca erau simple coincidente, probabil gandim la fel…
ApreciazăApreciază
De aceea am scris şi eu aici, în loc să fac sesizări. Vreau să văd cum par lucrurile privite din afară, cu ochii altora. Pentru că eu sunt, cum e şi firesc, subiectivă şi coincidenţele sunt întotdeauna posibile.
ApreciazăApreciază
La aceasta proba cred ca toti avem cam aceleasi idei, puse in alte cuvinte. Ce poate fi mai pur decat fecioara neintinata, copilul, natura?
ApreciazăApreciază
Ai dreptate, numai că prea coincide totul. Iar cerul fără nori nu l-am întâlnit prea des ca simbol al purităţii – asta a fost ceea ce m-a frapat în primul rând, şi apoi am luat totul la bani mărunţi.
ApreciazăApreciază
Si eu cred în coincidenţă, de fapt în altceva… tema nu te lasa sa improvizezi prea mult, un lucru este pur sau nu şi exemplele nu sunt nelimitate. E drept că la mine nu vei regasi cele pomenite in articolul tau, dar asta doar pentru ca m-am referit mai mult la puritatea trairilor. In plus o apreciez pe cealalta autoare la fel de mult ca pe tine si nu mi s-a parut vreodata ca are nevoie de „inspiratie” de acest gen.
ApreciazăApreciază
M-ai facut sa imi recitesc de doua ori articolul. Ma faci sa regret ca am vrut sa caut atat de multa puritate. Am si eu „cerul fara pata spre care toti privim sperand”. 😦
Subscriu celor spuse de Sonia!
ApreciazăApreciază
Mulţumesc, Vienela. Mă simt cu atât mai bine cu cât îmi spune mai multă lume că m-am înşelat 🙂
ApreciazăApreciază
Sper că ai dreptate; Sonia 🙂
Oricum, m-am hotărât ca de acum înainte să nu mai postez printre primii, ci printre ultimii, ca să nu mi se mai înfigă în tărtăcută asemenea suspiciuni.
ApreciazăApreciază
Şi eu tind să cred că-i o coincidenţă şi Sonia are dreptate: nu prea poţi să improvizezi la tema aceasta. Cred că toţi ne-am legat de copii şi-al lor surâs, de tinerele fără de păcat, de gâzele naturii, de primul sărut, de mama grijulie, de păsări şi-al lor zbor.
ApreciazăApreciază
Cum ziceam mai sus, mă simt cu atât mai bine cu cât îmi spune mai multă lume că m-am înşelat 🙂
ApreciazăApreciază
Şi-am păţit-o şi eu, am scris un articol asemănător cu cel al Danei Lalici deşi nu-l citisem înainte.
ApreciazăApreciază
Nu ştiu ce să-ţi spun, coană Matildă… 😦
Am găsit articolul despre care vorbeşti (există google :P). În afară de copilul de la început, pe care-l ai şi tu (faţa mică, tristă), dar care prin articolele ei apare prea des ca să nu fie de inspiraţie proprie, are tot ce ai şi tu, nimic în plus, nimic în minus. Din punct de vedere statistic, coincidenţa e prea mare, dar cine sunt eu ca să zic că e o imposibilitate? Numai Dumnezeu şi autoarea articolului ştiu adevărul. Iar răspunsul ei, indiferent dacă s-a inspirat sau nu de la tine, va fi că n-a făcut-o; şi răspunsul lui Dumnezeu n-o să-l afli. În concluzie, n-o să ştii niciodată 😆
Sfatul meu e să faci cum ai spus, să postezi printre ultimii. Şi să nu mai citeşti articolele altora! Vezi-ţi de traducerile tale, las-o încolo de lectură! 🙂
ApreciazăApreciază
Ba cred că are ceva în minus, chestia cu laptele mamei 😀
ApreciazăApreciază
Oricum ar fi, şerpoaico, cred că, după Superblogul ăsta, mă las de blogărit – în sensul c-o să mă rezum, probabil, la blogul motanului, iar pe celelalte o să le folosesc doar ca să anunţ ce-o să mai traduc şi ce-o să mai public. Cine-o să vrea să mă citească, n-are decât s-o facă pe hârtie – presupunând c-o să-mi mai apară ceva. 😛
ApreciazăApreciază
As you wish… 🙂
ApreciazăApreciază
😆
ApreciazăApreciază
Amandoua ati scris frumos. Cred ca acest concurs scoate la iveala cat de standard raspund oamenii in conditii similare.
ApreciazăApreciază
Probabil.
ApreciazăApreciază
am citit. eu aş numi-o scriere în acelaşi registru. cadrul în sine e destul de strâmt şi nu prea lasă loc la interpretări… mă intrigă însă asocierea simultană a albului în condiţiile în care, ştim prea bine, apa nu este albă decât în cristalizare.
am văzut şi decizia ta de a renunţa tot mai mult să publici ceea ce scrii pe bloguri. o voi respecta…
ApreciazăApreciază
Mulţumesc, psi. Pentru tot 🙂
ApreciazăApreciază
Mie mi se pare ca ti-a preluat ideile si le-a mai dezvoltat. Proza iti permite sa brodezi ceva mai mult pe marginea subiectului. Din punctul meu de vedere nici vorba de coincidenta.
ApreciazăApreciază
Îţi mulţumesc pentru punctul tău de vedere, Nice. Asta a fost şi prima mea impresie, zdruncinată apoi de mulţimea de păreri contrare. Iar acum mă străduiesc să-mi abat gândul de la întreaga poveste…
ApreciazăApreciază
Eu nu cred in coincidente. Dar realitatea imi da in cap pe pielea mea. Am un mare exemplu in concursul asta ( si inca vreo 3 similare mai mici) : am scris la Stample On line un articol notat cu 95 sau 97 de puncte, nota mare, oricum, un articol lung, despre stampila mea de profesoara. Si am vazut ca a castigat o fata care avea fix aceeasi idee, despre stampila unei profesoare. Cand am citit, m-am infuriat monstru. Imi venea sa strang de gat pe cineva. Pe ea, in speta. Articolul ei era mult mai scurt, mai fara miez…dupa umila…ba nu, nu umila, ci infumurata mea parere de om care are incredere in scrisul si in ideile lui. Si apoi, dupa ce m-am calmat, m-am uitat la ora postarii articolului. Fata publicase cu 3 ore INAINTEA mea. De atunci am alta parere despre coincidente.
ApreciazăApreciază
În cazul meu, singurul lucru pe care-l ştiu cu certitudine e că eu am publicat prima. Mai departe…
Tot ce pot face e să public de acum înainte în ultima zi şi să nu mai citesc ce scriu alţii.
ApreciazăApreciază
Ma regasesc in cele scrise de tine… Inca nu sunt pe deplin convinsa ca ideile nu sunt preluate. Insa, dupa cum nimic nu poate fi dovedit in asemenea cazuri, fiindca ideile preluate nu sunt in vreun fel copiate cuvant cu cuvant, ce as putea sa mai spun? Sa spun ca articolele respective au fost cotate cu cateva puncte mai sus? Am sa spun si eu coincidenta si atat. Fara vreo contestatie. Cu care iarasi nu sunt de acord, caci bloggingul inseamna, pana la urma, atragerea cititorului la prima vedere, nu la a zecea citire a articolului. Pana atunci insa… sa credem in coincidente, zic eu, pana la proba contrarie!
ApreciazăApreciază
Da, ai dreptate, e cel mai înţelept lucru care se poate face.
ApreciazăApreciază
Si eu am luat exact aceeasi hotarare, ca sa exclud orice banuiala care ma incarca negativ. Cred, pana la urma, ca acest concurs ne face si un pic paranoici. Sau cel putin pe mine, ca sa nu dau senzatia ca vorbesc in numele tuturor.
ApreciazăApreciază
Nu, nu numai pe tine – cel puţin şi pe mine, după cum s-a văzut aici 🙂
ApreciazăApreciază
Raspunsul meu se referea la publicarea in ultima zi…nu stiu de ce a aparut mai jos… 🙂
ApreciazăApreciază
Probabil din cauză că, la şablonul ăsta de blog, „răspunde” pare deasupra comentariului la care vrei să răspunzi, nu dedesubt, cum li se pare firesc multora (inclusiv mie); şi mie mi s-a întâmplat să mă trezesc că-mi apar răspunsurile unde nu trebuie, dar, fiind pe blogul meu, am putut să le şterg şi să pun din nou, la locul cuvenit 🙂
ApreciazăApreciază
Dragul meu si dragile mele, incercati sa vedeti partea plina a paharului „zvelt, cu picior” (https://gandvis.wordpress.com/): avem asigurate minimum zece mandate de prim-ministri in viitor. Mda, stiu…gluma nesarata de blogger…
Mie mi-a fost recomandata la un moment dat protejarea blogului cu ajutorul unui script de copyright. De ce n-am facut-o? E simplu: daca ar invata toti plagiatorii normele gramaticale pe care le scriu, as fi foarte fericita. Inca ceva. Eu am stilul meu, greu de copiat (de insusit, de fapt).
Fiti voi insiva in continuare si nu uitati: A PLAGIA=a da de bucluc din cauza unui lucru pe care nu l-ai făcut! 😀 Succes!
ApreciazăApreciază
Succes să fie! 🙂
ApreciazăApreciază
Eu nu cred in coincidente. Ceea ce sare in ochi este ordinea ideilor, nu stilul, ca asta e clar ca n-avea cum sa ti-l copieze. Dar si asa, nu prea poate fi un plagiat. Ti-a luat ideile si le-a dezvoltat in stilul propriu, asta e.
ApreciazăApreciază
Aşa pare, dar…
Dumnezeu ştie.
La ea ordinea e inversată pe alocuri, eu am pus totul în tabel în ordinea mea. Ciudat mi se pare faptul că, în afară de introducerea pe care o are în plus, absolut toate ideile coincid.
Dar prefer să nu mă mai gândesc la asta.
ApreciazăApreciază