Ce-aş putea să vă spun în prelegerea mea despre vestimentaţie? Eu, motanul Grişka, sunt întotdeauna bine îmbrăcat, cu toate că – sau tocmai pentru că – port întotdeauna acelaşi cojoc de blană (cu modelul său de un bun gust desăvârşit) creat de mama natură.
Observaţi cât de precis şi de armonios mi se îmbină dungile? Luaţi aminte – şi luaţi exemplu!
Puteţi să-mi urmaţi pilda şi în privinţa modului în care-mi aleg unica podoabă: zgărdiţa. Port fie una roşie, care-mi înviorează griul predominat, fie una ce pare să se fi prelins – prelung, revărsându-se în modelul albastru al unui culcuş parcă predestinat pentru somnul meu de frumuseţe.
Aşa stând lucrurile, cred că înţelegeţi de ce sunt predispus să-i admir pe bipezii îmbrăcaţi cu un rafinament discret, în favoarea căruia am predicat de când mă ştiu. Şi, privind din balconul meu trecătorii, nu pot decât să-i dispreţuiesc pe aceia (de fapt, pe acelea, căci mai ales femeile par atinse de acest sindrom) care-şi închipuie că eleganţa e totuna cu o preluare a celor mai scumpe articole din magazine, pentru a le combina apoi într-un stil ţipător, de precupeaţă parvenită.
Nu, dragele mele bipede, ca să fiţi îmbrăcate cu bun gust, nu e neapărată nevoie să fiţi pline de bani şi să achiziţionaţi articole de lux. Înavuţirea nu precede musai eleganţa. Puteţi să arătaţi extrem de bine şi într-o rochie de stambă, croită astfel încât să vă avantajeze şi asortată cu încălţămintea şi cu poşeta.
Şi, mai ales, mai urmaţi-mi exemplul şi într-o altă privinţă. Aţi văzut cât de des îmi spăl eu vestmântul blănos? Aţi remarcat că întotdeauna sclipeşte de curăţenie?
Cred că da, nu se poate să vă fi scăpat asta. Aşa cum nu se poate – e de-a dreptul inadmisibil pentru un biped din secolul XXI să umble cu haine murdare şi/sau şifonate!
De ce?
Pentru că o fi adevărat că nu haina îl face pe om, dar e cel puţin tot atât de adevărat că joacă rolul unei oglinzi a caracterului său! Iar în zilele noastre e mai simplu ca oricând să-ţi îngrijeşti vestimentaţia, căci piaţa geme pur şi simplu de oferte de produse electrocasnice! Vă puteţi lua tot ce e mai bun, nu mai e cazul să mai păstraţi în casă vreun precursor rablagit al maşinilor de spălat şi de călcat performante din prezent!
Nu v-aţi fi aşteptat, din partea unui motan, să vă vorbească despre performanţe? Păi de ce nu?! Noi, pisicile, suntem animale performante! (Câte alte făpturi cu câte nouă vieţi mai sunt pe lumea asta, eh? :P) Şi ştim s-alegem întotdeauna ce e mai bun! De aceea ar fi cazul să mă ascultaţi când vă sfătuiesc să vă îndreptaţi atenţia asupra gamei de produse Bosch!
Ia uitaţi-vă, de exemplu, la fierul ăsta de călcat!
Îmi place până şi culoarea, e roşu – ca zgărdiţa mea preferată – cu negru – ca dungile mele! 🙂 Cât despre performanţe, citiţi ce scrie pe site: putere 3000W, capacitate 350 ml, generare aburi Turbo – cu distribuţie optimizată, sistem anticalcar, funcţie anti-picurare… Ca să nu mai zic că vi-l puteţi lua şi-n rate, că e doi ani în garanţie…
Aşadar, dragii mei bipezi, fiind contemporani cu asemenea minunăţii, ar fi mai mare ruşinea să n-aveţi tot timpul haine impecabile, la fel de bine îngrijite ca blana mea de cotoşman!
Articolul fost scris pentru concursul SuperBlog 2013, proba 23 (sponsorizată de MarketOnline.ro si Bosch Electrocasnice) şi conţine, totodată, duzina de cuvinte cu care au jonglat jucăuşii înscrişi azi în tabelul clubului psi.
Pingback: Pa, SuperBlog… (adio, dar mă-ntorc la tine) | ropot de secunde...
Catus felis sapiens sapiens e dn ce în ce mai… sapiens! 😀
ApreciazăApreciază
Înţelepciunea vine… superblogărind! 🙂
ApreciazăApreciază
Pingback: Duzina de cuvinte- Împreună | Cățărătorii
înţeleptul motan grişka te-a ajutat şi la faza aceasta. iar eu iau sfatul său şi-l pun în tolba moşului din două motive: 1. îmi doresc un nou fier de călcat şi 2. chiar îmi place culoarea, diferită de obişnuitul alb… 🙂
mulţam motane şi baftă coană matidlă!
ApreciazăApreciază
S-ar părea că motanul mă scoate întotdeauna din încurcătură 🙂
Baftă să fie!
Mulţumesc pentru urare.
ApreciazăApreciază
Grijka, să te înveţe Jora cum se plimbă fiara de călcat? Ea şi când e în priză, tot şi-ar lipi un picuţ blăniţa, că-i cald. După ce scot fierul din priză se duce mereu să pozeze lâ
ApreciazăApreciază
lângă el. Nu ştiu cum de am apăsat din tastatură scurtătura pentru „publică”, fiindcă, de altfel, n-o ştiu. 😆
ApreciazăApreciază
Da, Grişka vrea să-l înveţe Jora 🙂
ApreciazăApreciază
Ştiam eu că o pisică n-ar refuza altă pisică nici în ruptul cozii şi al mustăcioarelor. 😆
ApreciazăApreciază
😆
ApreciazăApreciază
eu nu vad dungi…eu vad ori niste aripioare ori niste ,,frunze”…parol :)))
ApreciazăApreciază
Da, ai dreptate, alea din poză par nişte frunze – de-aia le-am şi fotografiat 😀 Da’ să zicem că-s făcute din dungi 😆
ApreciazăApreciază
fiecare se foloseste de ce are la indemana: unii de pisici, altii de copiii din dotare :)). asta pentru a le veni idei si inspiratie. Dar altfel faina haina are pisica ta. nici nu vreau sa mi imaginez cum ar fi cu ea calcata :)).
ApreciazăApreciază
😆
Nu se lasă călcată nici măcar… pe coadă! 😀
ApreciazăApreciază
Îi urez baftă motanului Grişka!
ApreciazăApreciază
Motanul miaulţumeşte 🙂
ApreciazăApreciază
Adevăr grăit-a motanul! Multe paiațe ambulante am văzut pe stradă 😀
Fierul ăla de călcat chiar arată bine. Parcă îți și vine să calci cu el.
ApreciazăApreciază
Da, şi mie-mi place fierul! Mai ales că roşul e culoarea mea preferată! Când eram puştoaică, spuneam că eu o să-mi fac rochie de mireasă roşie, dar, fiindcă toată lumea care m-a auzit a zis că-s ţicnită rău de tot, nu mi-am pus ideea în practică! 😆
ApreciazăApreciază
Mi se pusese și mie pata pe o rochie de mireasă neagră 😀 dar știi povestea aia cu „lumea zice că…”. Așa am abandonat ideea
ApreciazăApreciază
😆
ApreciazăApreciază
Convingător, Grişka! Să nu uit când am să-mi cumpăr următorul fier de călcat! Da’ Bosch nu produce şi vreun model care calcă singur?
ApreciazăApreciază
Un model care calcă singur e şi visul meu! 😀
ApreciazăApreciază
Delectare maxima cu articolul asta! Mai ales ca am si eu pisicuta! Pupa un botic pufos din partea mea 😀
ApreciazăApreciază
Mulţumesc! Şi un pupic de la mine pentru pisicuţa ta 😀
Dacă nu fac vreo confuzie, cred că am şi văzut-o pe FB. Mă duc să mă mai arunc o privire 🙂
ApreciazăApreciază
N-o mai găsesc 😦 Probabil că la altcineva am văzut de curând o pisică.
ApreciazăApreciază
Hehe, tii minte bine, dar este pe blogul meu, aici. Poti sa scoti link-ul dupa aceea 🙂 http://lamargineacasniciei.wordpress.com/2013/07/20/noi-copiii-si-animalutul-nostru/
ApreciazăApreciază
Da, acum mi-am amintit, am regăsit şi comentariile lui Grişka 😀
Ţineam minte că am dat like undeva unde era o pisică, dar încurcam FB cu blogul 🙂
ApreciazăApreciază
Ce tare este discursul motanului tau :))
Ti-am zis eu, vedeta mare felina ta :*
ApreciazăApreciază
Să ştii că este! 🙂 O nouă prietenă de pe FB mi-a spus, foarte încântată de descoperire: „Aaa, tu eşti mama lui Grişka!”
Iar în blogosferă m-am împrietenit cu mulţi oameni care au ajuns din întâmplare pe blogul motanului.
ApreciazăApreciază
:)) mama lui Griska :)))
Tare asta :))
ApreciazăApreciază
Şi pe mine m-a distrat, că de-aia am şi ţinut minte 😀
ApreciazăApreciază
Cum ar veni, matele sunt fiinte persuasive?! 🙂 Interesant leitmotiv al blogului, motanul tau.
ApreciazăApreciază
Cred că sunt foarte persuasive! Se pricep atât de bine să te convingă să le oferi ceea ce vor! 😀
Eu lucrez acasă, îmi petrec cea mai mare a timpului cu motanul, aşa că nici de pe blog nu putea să lipsească! 🙂
ApreciazăApreciază
Pingback: La final de SuperBlog | ropot de secunde...