Menaj a trois

GRIŞKA, MOTANUL VORBĂREŢ: Miauatildooo, azi am luat-o frumuşel pe marginea balconului – ca un echilibrist desăvârşit ce sunt –  şi m-am dus în vizită la Tigroaica Grasă.

Ei, şi babeta asta de treabă avea un borcan cu cronţonele. Plin şi maaare, cât o desagă! Şi era deschis. Şi ea s-a dovedit destul de destupată la minte ca să-l răstoarne. Am mâncat destul de mult amândoi, sau poate chiar prea mult – dar îndepărtarea de desişul bobiţelor apetisante a fost, totuşi, o desprindere dificilă…

Pe urmă, desluşind zgomot de paşi, ne-am grăbit să ne cocoţăm amândoi la loc sigur. Şi, când a intrat bipedul ei – însoţit de un prieten – ne-am prefăcut adormiţi, dar i-am urmărit cu privirile. Panoramarea resturilor festinului nostru l-a descumpănit la început, dar pe urmă a râs, a luat o sticlă şi două pahare, şi-a invitat prietenul să se instaleze pe un fotoliu, s-a aşezat şi el pe unul şi a-nceput să pălăvrăgească.

Şi aşa am avut noi parte de un desert verbal foarte interesant. Adică l-am ascultat depănându-şi oarece amintiri:

– Cum îţi spuneam, omule, erau două fete altminteri frumoase, aveau în înfăţişare ceva exotic, greu de descris… Unicul lor cusur era tenul de adolescente, acneic, seboreic, uneori chiar mai urât decât cel uscat şi descuamat al mamei mele, care suferea de o boală a pielii. Şi mă iubeau amândouă ca nişte nebune, ca nişte proaste, şi mie-mi plăceau amândouă, fiindcă erau gemene, semănau leit – numai dispunerea coşurilor le deosebea! Şi coşurile astea au devenit, ca să zic aşa, regula de aur a unui destul de bizar menaj a trois. Adică mă întâlneam cu amândouă, de obicei în scara blocului lor, le inspectam feţele şi ieşeam apoi în oraş cu cea care avea cele mai puţine – şi cele mai acceptabile – coşuri. (Asta fără să-mi pese că îi stricam ziua celeilalte, fără să mă sinchisesc de mutra nenorocită cu care pleca pe la vreo prietenă, sau se-ntorcea în camera ei şi plângea pe înfundate.) Dar au fost şi cazuri când au apărut amândouă cu câte-o monstruozitate bârzoiată, cu moţ alb, purulent, taman în vârful nasului sau în mijlocul frunţii! În fine, dacă una-l avea pe nas şi alta în frunte, o preferam pe aia cu fruntea împodobită… Însă, tocmai când trebuia să merg la onomastica celui mai bun prieten al meu, aveau amândouă câte-o pocitanie pe nas! Dar cel puţin n-a trebuit să aleg, niciuna n-a vrut să iasă aşa „în lume” – ceea ce mi-a cam stricat seara. M-am dus singur (nici măcar nu mă anunţaseră dinainte) şi m-am foit pe-acolo ca un popândău fără de pereche – la propriu şi la figurat!

Dar cel mai tare mi-au stricat ziua la nunta fratelui meu, unde-am ajuns până la urmă tot singur, fiindcă, de data asta, nici una n-avea niciun coş hidos! Prin urmare… ei, am propus o tragere la sorţi, dar ele n-au vrut. Au zis că, gata, era timpul s-aleg, să mă hotărăsc pe care-o prefer… Şi cum era să mă hotărăsc aşa, nitam-nisam? Ne-am certat, am ţipat unii la alţii atât de tare încât baba-ştie-tot de la parter a renunţat la benoclatul pe vizor şi-a deschis uşa ca să ne spună, citez cu fidelitate, „plecaţi dracului de-aici, pe maidan cu voi, c-acolo-i locul huliganilor şi-al nesimţiţilor!”, şi în final am obţinut o amânare de-o săptămână, interval în care, speram eu, „blagoslovitele” coşuri aveau tot timpul să reapară!

Numai că n-au reapărut… Sfătuite de o mătuşă, iubitele mele îşi cumpăraseră, de la Farmec, toată gama de produse „Gerovital Plant Stop Acnee”!

Şi produsele astea minune le-au luat coşurile, cum se zice, cu mâna! O lună mai târziu, acneea lor nu mai era decât o amintire – ca şi menajul nostru a trois. După ce Farmec le-a oferit o frumuseţe fără cusur, nu m-am simţit în stare să renunţ la niciuna dintre ele! Însă, astfel stând lucrurile, ele şi-au călcat pe inimă (sau cel puţin aşa-mi place să cred, că măcar au suferit) şi au renunţat amândouă la mine!…

… Miao, Matildo, bag de seamă că te-am făcut să râzi! Drept care, cinstit ar fi să mă distrezi şi tu pe mine, nu? Ia spune, tu n-ai avut niciodată acnee? Şi, dac-ai avut, nu ţi-a făcut niciun pocinog?

EU: Ba am avut, motane, dar nu cine ştie ce. Erau mai ales puncte negre, care nici nu dispăreau niciodată, dar nici nu şi-au dat în petec niciodată, până când nu le-am ajutat eu! Vreau să zic că, fiindcă pe vremea aia „Gerovital Plant Stop Acnee” nu era, m-am dus la o cosmeticiană, care mi-a scos coşurile pe rudă, pe sămânţă, cu atâta zel şi dăruire încât o săptămână întreagă am avut pe faţă o frumuseţe de desen de zgaibe şi coji! Şi tocmai în săptămâna cu pricina a trebuit să-mi fac poze pentru un soi de paşaport colectiv (aşa se purta pe-atunci). Ca să-mi iau gândul de la cursurile de paraşutism la care mi se năzărise să mă-nscriu, părinţii m-au trimis într-o excursie în ceea ce se numea la data respectivă URSS. Şi am avut emoţii, m-am temut c-o să am probleme, fiindcă, până la data plecării, urmele şedinţei de „înfrumuseţare” au dispărut, şi nu mai semănam perfect cu poza, dar, din fericire, n-a făcut nimeni caz de asta.

GRIŞKA: N-a făcut nimeni caz, şi de-aia n-ai niciun haz! Miao, Matildo, eu credeam că, dacă nu te-au băgat niţel la puşcărie, măcar te-au trimis de la graniţă înapoi, acasă!

Însă noi trimitem toate astea la SuperBlog 2013, proba 15, sponsorizată de Farmec, nu?

EU: Trimitem, cotoşmane. La SuperBlog şi la duzina de cuvinte.