Eu, Nina, Doru, Angelica
Şi, pe deasupra – brrr! – Rodica
Zburăm, da, da, cu bicicleta.
Pe lângă asta-i fleac racheta!
Dar, când să strig: „Sunt fericită!”.
Rodica, of, cheful mi-l strică:
Se tot suceşte, ocoleşte,
Până de Doru se lipeşte.
O, Ţepeş-Doamne, unde eşti,
De lângă Doru s-o goneşti
Şi cu o ţeapă ascuţită
Să-nţepi grăsimea ei sleită?
Tu, Zeus, de ce n-o trăsneşti?
Sau poate-ţi vine să zâmbeşti
Fiindcă pe Doru l-a vrăjit
Acest butoi însufleţit?
Eros săgeata şi-a ţintit!
(Ah, plod de zeu afurisit!)
Tu, Venus, nu te supăra,
Dar ce-a găsit Doru la ea?
E suplă? Poate diafană?
Aiurea! Mândra-i dolofană!
Cu obrăjorii… doi bujori –
Să juri că sunt de râmători!
Şi trupul ei! Dar ce mai trup!
Ce trup, că e curat butuc!
Şi sânii ei! Nu delicaţi,
Mai mult: de-a dreptul lăbărţaţi!
Şi părul! Dulce încurcat,
Trosc! pe spinare aruncat!
Şi ce picioare minunate!
Curat jamboane fezandate!
Iar firea ei, de blândă zână,
Pe inimi sute e stăpână!
De-asta fug toţi, de ea să scape,
Cum fugi de revărsate ape!
Dar ea e mândră şi senină!
De măreţia-i fiind prea plină,
Îşi poartă atât de lin tonajul
Că se cutremură pavajul!
De gât aş strânge-o, uite-aşa!
Dar dacă mă omoară ea?! 😛
Un geniu lumea o să piardă
Şi-n toţi durerea o să fiarbă;
Angelica,-n jalea-i mare.
Va trage la măsea prea tare;
Iar Nina, prietena mea bună,
Va ţine post un an şi-o lună…
Dar nu! Pe grasă o fac praf!
Pilaf în raiul lui Alah!
Ba nu! În iad o să ajungă,
Toţi dracii cu catran s-o ungă!
Rodica, ce-am să râd atunci!
Mânca-mi-ai coada să-mi mănânci!
Dar pân-atuncea, Rodicuţa,
Te spun eu, zău, la bunicuţa!
Epilog:
De-atunci s-a scurs o grămadă de timp… Dragostea mea pentru Doru n-a fost decât o închipuire, iar pasiunea lui de o după-amiază pentru Rodica s-a dovedit a nu fi nici măcar un foc de paie. Dar ea a continuat să mă calce pe nervi – eram colege de clasă. Şi am râs cu mai multă răutate şi mai tare decât alţii când am aflat ce hobby idiot avea: nota în fiecare zi cotele apelor Dunării!
- Articolul participă la a 14-a probă a concursului Superblog 2013, sponsorizată de Reeija.ro
- Fiind vorba de o crimă premeditată :P, deşi niciodată înfăptuită, îl voi înscrie şi în tabelul psi-lunelilor.
Pingback: Pa, SuperBlog… | ropot de secunde...
Ce noroc pe mine ca sunt subtirica spre slaba moarta, ca altfel poate m-as fi simtit prost citind despre sunci, jamboane si tonaj care cutremura pavajul. Imi pot permite sa rad in voie! :))))
ApreciazăApreciază
Eu în schimb m-am îngrăşat – am şunci şi jamboane! 😀
Iar Rodica din poezia mea nici măcar nu era exagerat de grasă, însă grăsimea ei, atâta cât era, avea ceva greţos, scârbos… Am văzut fete şi femei mai grase decât ea, dar cărora grăsimea le stătea bine. Iar ea mai era şi greţoasă din fire…
ApreciazăApreciază
Sa stii ca vin si la ultimul articol pe care l-ai scris, dar numai dupa ce il termin pe al meu. 🙂
ApreciazăApreciază
Vino oricând, Vienela, articolul nu fuge de-aici! 😀
ApreciazăApreciază
Vienela, eu sunt grasă, da’ nu m-am simţit! 😆 Grăsimile mele îs de povestit! Adică, nu încap într-o poezie, astaa voiam să zic. Prozăăăăăăă sf, meibi! 😆
ApreciazăApreciază
Cand eram domnisoara le invidiam pe fetele care aveau doar piele si oase. Mi-as fi dorit sa fiu ca ele, dar nu puteam, ca imi placea sa mananc bine. Acum sunt ca ele si imi doresc sa nu mai fiu, ma visez uneori grasa, rotunda… Mor cand simt mainile lui Mihai cum imi mangaie oasele. :)))))
Grasimea mea e prea putina chiar si pentru un vers dintr-o poezie. 🙂
ApreciazăApreciază
Eu am un „cunoscut”(nu spui cine! 😉 ) care zicea că atunci când pune mâna pe mine(ca să mă scuture, ce crezi? ) simte ca şi cum aş avea mai multe ţâţe. 😆 :))))))))))))))))))))))))))))))))))))
ApreciazăApreciază
:)))) In sfarsit, raspunsul!!! Toata viata m-am intrebat de ce barbatilor le plac femeile grase! :)))))))
ApreciazăApreciază
Unele sunt şi inteligente, dar mă îndoiam că le place asta. La mine, tocmai asta îi enervează, da’ se compensează cu multitudinea de ţâţe! Se răzbună din plin! :)))))))))))
ApreciazăApreciază
Nu le place asta… Bărbatu-meu mi-a povestit despre un coleg de-al lui de facultate, căruia îi ieşeau ochii din cap ca la melc când vedea o fată grasă şi se repezea imediat s-o agaţe, evident neavând de unde să ştie dacă era inteligentă sau nu 🙂
ApreciazăApreciază
Nci nu trebuia să te simţi, Alma! 🙂 Nimeni nu trebuie să se simtă, n-am pus poezia aici ca să fac aluzie la cineva. Am extras-o dintr-un fund de sertar fiindcă n-am avut alte idei, şi fiindcă mi s-a părut că ocazia era potrivită ca s-o scot la lumină (nu le-am mai arătat-o decât colegelor mele de clasă, cu muuuulţi ani în urmă…). Iar acum cred că sunt eu însămi mai grasă decât Rodica de atunci 😆
ApreciazăApreciază
Tu crezi că prostul vede că e vorba despre el într-o poezie sau fudulul? 😆 Nici măcar deşteptul! Da’ paranoici suntem câte puţin cu to(n)ţii! 😆 Puteai să te şi referi, asta cu grăsimea la mine e (a)fumată. Eu nu m-am îngrăşat! Eu aşa m-am născut! :))))))))))))))
ApreciazăApreciază
😆 )))))))))))))
ApreciazăApreciază
Hi, hi, hi ca sa vezi ce pot inspira bicicletele …
ApreciazăApreciază
Într-adevăr… 🙂
ApreciazăApreciază
Cotele apelor Dunării? Ce final neașteptat. 🙂 Dar s-a potrivit ca turnat! 🙂
ApreciazăApreciază
Totul e adevărat, n-am inventat nimic. Poezia am scris-o în anul II de liceu şi am dat acum de ea printre alte hârţoage vechi.
ApreciazăApreciază
ioooi, da nu te ştiam aşa de sadică! pilaf în raiul lui allah? 😆
ApreciazăApreciază
Cred că, pe vremea aia, tocmai auzisem că-n raiul musulmanilor îs munţi de pilaf. Şi-mi plăcuse grozav ideea! 😀
ApreciazăApreciază
Băi, care mi-ați furat bicicleta? 😆
ApreciazăApreciază
Astea erau oarece bunici ale bicicletei tale de azi 😆
ApreciazăApreciază
Pingback: Psiluneli-Crima cu premeditare | Cățărătorii
Cred ça cu gandul mai toti putem deveni criminali macar o data… Si gelozia este un mobil serions! Problema este ça nu mérita sa ucidem, nici macar cu gandul … Si povestea din spatele versurilor tale zglobii o dovedeste din bélsug!
Foarte agréabila poezia ta 🙂 nici nu stii cat mi-a placut 🙂
ApreciazăApreciază
Mă bucur mult că ţi-a plăcut, Cita! 🙂
ApreciazăApreciază
Pingback: Crimă cu premeditare | BLOG D'AGATHA
Mânia de-o descarci în vers
ucizi cu patimă motivul.
Planul temeinic întocmit, atent ales
se risipeşte destrămat ca tivul.
Apoi când punctul se aşază după rimă
te-alegi c-o poezie-n loc de crimă,
şi-aceea probabil nepremeditată
fiind din izbucnirea de mânie rezultată.
M-am amuzat şi m-am înduioşat… Unde-s „dramele” din anii de liceu? 😆
ApreciazăApreciază
Atunci credeam că se termină lumea, iar acum par furtuni într-un pahar cu apă! 😆
ApreciazăApreciază
Pingback: Crimă! Cu premeditare… | Alma Nahe
😀 „Pilaf în raiul lui Allah”…. nu mai pot de râs. Matilda tocmai mi-ai înseninat ziua… și era treabă grea, că plouă de 2 zile.
ApreciazăApreciază
Mă bucur c-am reuşit una ca asta! 🙂
ApreciazăApreciază
Am vrut să dau share pe grup ca să nu mă amuz singură și apoi mi-am adus aminte că era deja acolo 😀
ApreciazăApreciază
😀
ApreciazăApreciază
Pingback: Îmi plac oamenii | ropot de secunde...
Pingback: La final de SuperBlog | ropot de secunde...