Toamna din noi… la Straja

E toamnă în noi, toamnă caldă…
şi când e vânt, şi când ploaia ne scaldă…
Şi-n toamna asta, fată frumoasă,
vreau să plecăm departe de casă…

Vino cu mine-n vacanţă la Straja,
unde îşi ţese muntele vraja…

toamna la Straja
sursa imaginii

Chiar de-o să plouă, va fi cer senin
în camera noastră din Vila Alpin…

sursa imaginii

Şi o să mergem în drumeţii,
şi o să râdem ca doi copii
plutind pe valuri de energii
bogate
pornite din locuri şi timpuri uitate…

Să mergem acolo cu toamna din noi,
să ne întoarcem cu roade-napoi,
cu tot ce rodeşte în suflet şi-n minte
la pensiunea Straja, dup-o cină fierbinte…

sursa imaginii

Şi promit să-ţi spun, în fiecare seară,
câte-o legendă… ca asta, bunăoară:

Furtuni, talazuri, spumă purtată de vânt, valuri lenevoase, cu rotunjimi de femeie trupeşă, apă neclintită, o baltă fără margini, întinsă sub nemărginirea razelor de soare, sub argintul fără capăt al razelor de lună, totul succedându-se după bunul plac al zeilor, sau poate numai la voia întâmplării, totul peste hăul poate fără fund în care pieriseră munţii şi palatele copilăriei sale…
Şi nu pricepea de ce, aşa lipsit de trup cum era de atât amar de veacuri, nu putea coborî în adânc, către ele, de ce nu putea zbura contra valului de forţă nevăzută care urca din mormântul de apă al tărâmului vieţii sale…
– Dacă nu putem merge contra valului, să ne lăsăm duşi de el, spuseseră ceilalţi.
O spuseseră rând pe rând şi tot rând pe rând plecaseră. Plecaseră cu toţii.
Şi nu se mai întorsese niciunul.
Crezuse întotdeauna că nu se întorseseră fiindcă nu puteau să se întoarcă, aşa cum nu puteau nici să pătrundă în adâncuri. Dar, într-o bună zi, i-a trecut prin minte că poate nici nu voiau să se întoarcă, fiindcă ajunseseră pe un alt tărâm cu munţi şi palate, că poate valul nevăzut mergea de la munţii potopiţi de ocean către nişte munţi potopiţi de soare… Şi atunci, cu o ultimă privire către apele închise pe vecie deasupra osânditei Atlantide, sufletul rătăcitor s-a lăsat în sfârşit în voia fluxului de energie…

Şi a ajuns  în citadela Carpaţilor Meridionali… N-a găsit palate, dar a găsit o vilă viu colorată, primitoare.

sursa imaginii

Înconjurată de o mare de verde.

sursa imaginii

Şi a rămas, ca toţi semenii lui, în cazare la Straja. Dar să nu credeţi că bântuie cu toţii prin împrejurimi, speriind turişti veniţi la Straja în weekend sau în vacanţă! Nuuu! Nicidecum! Şi-au ales drept sălaş câte un brad falnic şi s-au hotărât să rămână în cetina sa verde – trecând apoi în a urmaşilor săi, din sămânţă în sămânţă – cât ţine veşnicia… şi sorbind din fluviul de energie pornit din tărâmul lor scufundat spre a se revărsa între ruinele Sarmisegetuzei…

Şi cred că el şi ai lui simt căldura vie a toamnei din noi şi savurează, alături de noi, culorile pastelate ale vacanţei din octombrie.

     

• Articolul participă la a şasea probă a concursului SuperBlog 2013, sponsorizată de Vila Alpin*** din Straja
• Pe tema „toamna din noi” au mai scris toţi cei adunaţi în tabelul clubului psi.