A fost odată…

… şi va fi acum 🙂

amintire din colecţia cuiva care nu mai este

Motto:
“Vreţi să definiţi ştiinţific viaţa? E necunoscutul care o ia razna!”
Anatole France

“De ce naiba mi se întâmplă tocmai mie?”, îşi spuse Raul, oftând din rărunchi. De ce naiba tocmai Desiree nu poate accepta să mă-mpartă c-o nevastă care n-are, pentru mine, decât farmecul bogăţiei? De ce naiba nu poate înţelege c-o fac doar ca să-i asigur un trai îmbelşugat? Sau de ce naiba nu e ea însăşi fiica celui mai bogat om din Europa?”

~ ~ ~

De ce naiba am nimerit printre voi? A fost un simplu ghinion. De ce naiba l-oi fi crezut atunci noroc? Noroc, printre voi, care luaţi în deşert nu numai numele stăpânului vostru, ci şi pe al stăpânului meu?! Ei bine, şi eu am făcut asta adineauri, dar eu am dreptul, pentru că el, stăpânul, m‑a abandonat, şi-a retras pavăza dintre mine şi pedeapsă… N-a fost rezonabil!

~ ~ ~

“De ce?! De ce naiba nu e aşa cum l-am crezut? De ce naiba nu pot să-l accept aşa cum e? Sau de ce naiba nu sunt eu fiica celui mai bogat om din Europa?”, se întrebă Desiree, întorcându-i spatele, deşi n-ar fi dorit să o facă – dar nu putea să n-o facă.

~ ~ ~

N-am putut să n-o fac. Cine ar fi rezistat tentaţiei? Le-am spart nu numai lumina, aşa cum li s-a părut lor, preţ de ceea ce numiţi o clipă, ci şi lumea. Lumea voastră am spart-o. Şi dintre cioburi i-am scos pe ei, pe Desiree şi pe Raul. I-am ţinut în palmă pe amândoi – două figurine minunat cizelate! Mda, proprietarul vostru e un artist, nu zic ba, dar e nevoie de arta uneia ca mine pentru a pregăti o tranzacţie reuşită!

Proprietarul s-a materializat imediat, cu o mutră cam lungă. Nu-i convenea – nimănui nu-i convine – că intervenisem fără să fi fost solicitată. Dar atunci nu făcusem nimic ilegal – nu încă! Creaturile lui îşi rostiseră dorinţele amestecând în ele numele stăpânului meu – şi el nu putea nega asta!

– N-aş fi vrut să vând… N-am mai vândut niciodată…, a mormăit – exact în clipa în care, sfâşiind (fiecare în alt loc, neciopliţii!) pânza spaţio-temporală a cortului pe care mi-l încropisem, apăreau cumpărătorii.

* * *

Aţi citit fragmente dintr-o poveste. Neterminată, fireşte :mrgreen:

Am multe poveşti neterminate. Pentru că-mi plac începurile. Aşa că, după ce m-am gândit şi răzgândit, m-am hotărât să mai încep ceva, să-mi vâr nasul într-un concurs. Nu ştiu dacă-l voi termina, participând la toate probele, iar azi, după ce am  citit-o pe Alma Nahe, m-am întrebat dacă poveştile mele, amintirile mele… moştenite, versurile mele… se potrivesc cu această competiţie numită SuperBlog, a cărei ediţie din toamna acestui an bate la uşă. Şi răspunsul e…

Poate că da… Poate că nu…
Dar, asemeni eroinei din ciotul de poveste de mai sus, nu pot să rezist tentaţiei! 🙂  Ca urmare, mă duc să completez formularul de înscriere!

Anunțuri

14 gânduri despre „A fost odată…

  1. Pingback: Pata de culoare | Micile Mizerii

  2. Pingback: Constatări şi o întrebare | ropot de secunde...

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s